Smartwatch Pebble, reinventat prin adopţia oţelului

ianuarie 07 10:30 2014

Stire IT de ultima ora: Smartwatch Pebble, reinventat prin adopţia oţelului

Cei de la au făcut un pas important astăzi, odată cu înlocuirea carcaselor de plastic ale ceasurilor inteligente cu carcase de oţel inoxidabil.

Pebble-Steel-3qtr pebble os 2.0

Aspectul de jucărie ieftină al primelor modele smartwatch Pebble este de domeniul trecutului. La târgul de tehnologie CES, anul acesta, creatorii uneia dintre cele mai profitabile campanii de pe Kickstarter au reinventat complet unul dintre cele mai populare smartwatch-uri. Cu peste 10,2 milioane de dolari strânşi în etapa de finanţare şi peste 300.000 de ceasuri inteligente livrate până la această oră, noile ceasuri Pebble vor fi complet diferite faţă de prototipul de acum doi ani.

Într-un cadru restrâns, CEO-ul Eric Migicovsky a detaliat un smartwatch Pebble cu o carcasă mai subţire şi mai elegantă, realizată din oţel inoxidabil prelucrat de către maşini CNC. Deşi display-ul este similar cu cel de dinainte, la fel şi autonomia de 5-7 zile sau rezistenţa la apă, accentul de această dată s-a pus pe design.

Noile ceasuri vor fi disponibile în două variante cu nume pompoase: Brushed Stainless şi Black Matte. Ambele modele au două catarame, una metalică, care se potriveşte cu culoarea aparatului, şi una din piele neagră. Dacă aveţi un interes deosebit pentru materiale şi procese de fabricaţie, merită să reţineţi că varianta neagră este realizată printr-un proces intitulat Physical Vapor Deposition, care stă la baza unei suprafeţe mult mai rezistente la zgârieturi.

Noile modele smartwatch Pebble vor fi livrate începând cu 28 ianuarie la un preţ de 250 de dolari. Momentan partea de achiziţie se realizează exclusiv prin website-ul getpebble.com care, din ce am observat, livrează fără probleme şi în România.

Pentru că actualii utilizatori de Pebble nu puteau fi neglijaţi, tot acum a fost anunţat şi . Noul sistem de operare, care va veni preinstalat pe noile modele de ceasuri, va putea fi instalat până la sfârşitul lunii şi pe vechea genereaţie de smartwatch-uri. Pe lângă un submeniu de notificări şi tranziţii mai rapide, cele mai multe noutăţi din noul SO nu au fost încă făcute publice.

Citeste toata stirea Smartwatch Pebble, reinventat prin adopţia oţelului la playtech.ro.

Urmareste stirile IT & C si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri it. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories: