Epson îşi menţine poziţia de lider pe piaţa de proiectoare din România în 2009

februarie 15 12:20 2010

Epson se menţine pe prima poziţie a pieţei proiectoarelor din România în anul 2009, cu o cotă de piaţă de 25%, potrivit raportului Futuresource Consulting 2009. Cifra de afaceri obţinută pe acest segment a fost de 1,65 milioane euro.

“Clasarea pe prima poziţie în sectorul proiectoarelor din România reprezintă o realizare importantă, mai ales în condiţiile unei scăderi accelerate a pieţei în a doua jumătate a anului 2009,“ a declarat Ciprian Barangă, National Sales&Marketing Manager Epson România şi Bulgaria.

Anul 2009 a început pe un traseu ascendent în primul trimestru, când Epson a obţinut o cotă de piaţă de 38% din totalul proiectoarelor vândute în România. În următoarele două trimestre piaţa a înregistrat o scădere importantă, ceea ce e a dus la o contracţie a vânzărilor de proiectoare. Primele semne de revenire a pieţei au fost înregistrate în ultimul trimestru al anului, Epson obţinând o cotă de 22% din piaţă.

„În ceea ce priveşte planurile pentru anul 2010, estimăm o uşoară creştere a anumitor segmente cu potenţial precum cel al produselor dedicate mediului educaţional şi home cinema, zona în care Epson oferă cea mai mare perioadă de garanţie a lămpii dintre modele existente în piaţă,” a completat Ciprian Barangă.

Gama actuală de proiectoare Epson include modele adresate utilizatorilor din mediul business şi mediilor de lucru profesionale, mediului educaţional, precum şi segmentului consumer. În ceea ce priveşte acest ultim segment de public, Epson se distinge prin atenţia acordată modelelor home cinema care beneficiază de paneluri Full HD cu tehnologia 3LCD, şi rate de contrast superioare de până la 200.000:1, garanţie a lămpii de 3 ani.

Articole similare:

  1. Olympus isi intareste pozitia pe piata cu o noua serie de camere
  2. Vodafone Romania anunta rezultatele financiare pentru trimestrul incheiat la 31 decembrie 2009
  3. Epson prezintă noi tehnologii de proiecţie la ISE 2010

. Citeste tot la xtrempc.ro.

  Categories: