Studiu: Platforma Windows Phone este din ce în ce mai populară global

noiembrie 13 12:20 2013

Stire IT de ultima ora: Studiu: Platforma Windows Phone este din ce în ce mai populară global

Deşi a avut parte de un început foarte lent în ceea ce priveşte adopţia, se pare că se îndreaptă în direcţia corectă.

Microsoft Windows Phone 8 studiu popularitate

Dacă este să ne uităm numai în SUA, unde foarte puţine branduri de telefoane mai au succes, smartphone-urile cu Windows Phone au atins recent pragul de 4% din piaţă, o creştere remarcabilă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cel mai nou studiu al celor de la IDC ne oferă o viziune de ansamblu şi asupra situaţiei globale a terminalelor cu WP8 şi aceasta pare din ce în ce mai roz. În trimestrul trei al acestui an, încheiat la sfârşitul lunii septembrie, 9,5 milioane de au fost livrate către utilizatori, pentru un total de 3,6% din piaţă. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2012, creşterea înregistrată a fost de 156%, un ritm remarcabil. Faptul se datorează în proporţie de 100% dispozitivelor Nokia Lumia şi în special aparatelor mai ieftine, gen Lumia 520, care au fost de un real succes în ţările aflate în dezvoltare.

Având în vedere că gigantul finlandez a mai anunţat câteva modele noi adresate aceloraşi segmente în ultimele luni, este foarte probabil ca trendul descris mai sus să se menţină pe spatele noilor modele.

De partea celalaltă a baricadei, Android-ul şi iOS-ul îşi menţin locurile detaşate în fruntea piramidei. Platforma celor de la Google a atins pragul fabulos de 81% din piaţa globală de smartphone-uri, în timp ce iOS-ul a înregistrat o mică scădere faţă de trimestrul trei 2012, de la 14,4 procente până la 12,9 procente. Tot la capitolul comparaţii, scăderea înregistrată de BlackBerry în ultimul an a fost destul de dureroasă, în jurul valorii de 41,6 procente. Doar 4,5 milioane de terminale cu sistem de operare BlackBerry au fost livrate în T3 2013.

Citeste toata stirea Studiu: Platforma Windows Phone este din ce în ce mai populară global la playtech.ro.

Urmareste stirile IT & C si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri it. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories: