Google Now vine pe Chrome şi Chrome OS, momentan în beta

februarie 04 12:50 2014

Stire IT de ultima ora: Google Now vine pe Chrome şi Chrome OS, momentan în beta

Pentru că este una dintre creaţiile impresionante ale gigantului din Mountain View, vine în Chrome pe PC şi în Chrome OS.

Google Now Chrome OS

Google a lucrat intens la Google Now şi investeşte resurse semnificative în perfecţionarea platformei, motiv pentru care, după ce a făcut valuri pe Android, s-a zvonit intens că va fi portată pe Chrome pentru PC.

Întâmplarea face că zvonurile s-au dovedit a fi adevărate. Până de curând, în versiunea a browser-ului Chrome, dacă accesaţi chrome://flags, puteaţi activa alertele de tip carduri în aceeaşi fereastră în care navigaţi pe internet. Săptămâna aceasta, gigantul din Mountain View introduce exact aceeaşi funcţie într-un mod mult mai prietenos în cea mai recentă versiune beta a browser-ului Chrome pentru Windows şi OS X. În plus, dacă sunteţi utilizator de Chrome OS, veţi avea parte de acelaşi tratament.

Dacă aţi reuşit să puneţi mâna pe respectiva iteraţie a browser-ului, este suficient să vă autentificaţi cu acelaşi nume de utilizator şi parolă ca pe un smartphone sau o tabletă pe care folosiţi deja Google Now şi aceleaşi informaţii vor fi transpuse pe ecran. Interfaţa este identică cu cea de mai sus. În concluzie, de acum este doar o chestiune de timp până când Google Now va ajunge şi în versiunile oficiale de Chrome.

Singura problemă cu această funcţie este că, cel puţin momentan, nu este disponibilă şi pentru utilizatorii de Linux. Aparent, problema este legată de modul în care sistemul de operare interacţionează cu notificările provenite din aplicaţii.

Citeste toata stirea Google Now vine pe Chrome şi Chrome OS, momentan în beta la playtech.ro.

Urmareste stirile IT & C si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri it. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories: