Steam Family Sharing te ajută de acum să-ţi împarţi jocurile cu prietenii

martie 03 13:51 2014

Stire IT de ultima ora: Steam Family Sharing te ajută de acum să-ţi împarţi jocurile cu prietenii

După o perioadă în care s-a aflat în beta, este disponibil acum pentru toţi cei care vor să-şi partajeze colecţia de jocuri.

valve-steam family sharing

Anunţat iniţial în luna septembrie 2014, Steam Family Sharing propune o idee foarte interesantă – având în vedere că tocmai a ieşit din stadiul de proiect, nu mai există nimic care să vă împiedice să o puneţi în aplicare.

De acum înainte puteţi să vă alegeţi până la 10 prieteni sau computere autorizate de pe care să poată fi jucate toate jocurile voastre achiziţionate de pe Steam în format digital de alungul anilor. Deşi există câteva limitări, cei 1000 de utilizatori de Steam care au experimentat serviciul în se pare că au fost suficient de încântaţi încât să-i ajute pe cei de la Valve să-l ofere publicului larg.

Relaţia care se creează între cei doi utilizatori de steam este aproapiată ca principiu de funcţionare de cea dintre proprietar şi chiriaş. În prima etapă, chiriaşul îl apelează pe proprietar şi îi cere acces la jocurile sale. Dacă acesta este de acord, asociază unuia dintre cele 10 sloturi disponibile calculatorul chiriaşului. Partea bună este că toate realizările din joc, inclusiv salvările, sunt specifice celui care joacă, nu sunt la comun.

Printre restricţii, se numără imposibilitatea partajării unui joc blocat într-o regiune în afară. Abonamentele şi accesul la diverse jocuri aflate în beta necesită chei separate pentru fiecare utilizator, motiv pentru care nu se pot împărţi prin această metodă. În final, doar un singur utilizator poate accesa întreaga colecţie la un moment dat. Pe sistemul ultimul venit, primul servit, în secunda în care aţi intrat în cont, oricine altcineva este deconectat.

Citeste toata stirea Steam Family Sharing te ajută de acum să-ţi împarţi jocurile cu prietenii la playtech.ro.

Urmareste stirile IT & C si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri it. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.