Laptopul creat din hardware open-source este disponibil la vânzare

aprilie 04 12:26 2014

Stire IT de ultima ora: Laptopul creat din hardware open-source este disponibil la vânzare

Acum câteva luni, doi ingineri din Singapore au avut o idee: să creeze un laptop cu hardware open-source, pe care să îl vândă consumatorilor.

Laptop Open-Source

Ideea lor a luat naștere sub numele Proiectul Novena și prezintă un produs creat din componente hardware disponibile oricui. Oricine putea verifica design-ul, și putea ști cu siguranță că nu deține probleme de securitate. Ideea a luat naștere ca o motivație pentru a îi face și pe alții să își construiască propriul laptop acasă, desigur, vorbim de persoanele foarte pasionate.

Proiectul merge însă mai departe de atât și, începând de astăzi, laptopul poate fi comandat de pe site-ul crowdsupply.com, un site de crowdfunding unde își face debutul acest Novena. Acesta va fi livrat desigur în următoarele luni, pasionaților ce sunt dispuși să plătească o sumă considerabilă în avans.

Proiectul face parte dintr-o mișcare mai amplă de a deschide și mai mult piața open-source, acum și pe segmentul de hardware open-source. Ideea principală este de a îmbunătăți securitatea dispozitivelor hardware, și de a crea o mișcare globală pentru a accelera inovația. Noua versiune a laptopului Novena deține o serie de elemente al căror design nu este liber, cum ar fi procesorul, însă creatorii proiectului încearcă să reducă numărul acestor componente.

Cea mai ieftină versiune este 1195 de dolari, iar cea mai performantă ajunge și la suma de 5000 de dolari. Dispozitivul va fi disponibil în două carcase, una din aluminiu și una din lemn, ambele cu spațiu suficient la interior pentru îmbunătățiri ulterioare. Toate versiunile de laptop Novena rulează un sistem de operare open-source Linux și sunt motorizate de un procesor de tip ARM.

Citeste toata stirea Laptopul creat din hardware open-source este disponibil la vânzare la playtech.ro.

Urmareste stirile IT & C si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri it. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories: