Alpha A5100 e oficial: Sony reciclează un mirrorless foarte bun și îl vinde la preț mai mic

august 18 11:33 2014

Stire IT de ultima ora: Alpha A5100 e oficial: Sony reciclează un mirrorless foarte bun și îl vinde la preț mai mic

Sony Alpha A5100 este oficial și este noul mirrorless „de buget“ de la japonezi. Acest aparat preia cea mai importantă dotare de la modelul A6000 de anul trecut, dar „pierde“ unele dotări.

Sony Alpha A5000

Sony Alpha A5100 este un mirrorless pe care compania l-a lansat drept un upgrade minor. Cele mai mari schimbări față de modelul de anul trecut sunt designul puțin schimbat, cu un grip mai aderent și o textură mai dură pentru a rezista mai bine zgârieturilor, și senzorul preluat de la A6000. Acest model a fost unul dintre cele mai bune aparate mirrorless, cu un timp de focalizare foarte redus și 179 de puncte, iar faptul că aceste dotări ajung la un preț mai mic e o veste bună.

Descoperă și review-ul pentru Alpha A5000

Totuși, Sony reciclează senzorul în noul model, mai adaugă un ecran tactil de 3 inci la rezoluție de 921.600 puncte și filmează full HD la 60 de cadre pe secundă. Fața de A6000, A5100 nu are vizor electronic și mai puține controale fizice. Cât despre A6000, îi lipsește ecranul tactil. Senzorul este de 24 megapixeli, fotografiază JPG și RAW, are conexiune WiFi și valoarea ISO urcă până la 25.600 și trage în rafală cu 6 cadre pe secundă.

Diferențe sunt, dar merită? În prezent, cu același obiectiv 16-50mm, A6000 costă 3.600 de lei și A5000 costă sub 2.000 de lei. A5100 probabil că va costa sub 3.000 de lei în România, deoarece în Statele Unite ale Americii a fost anunțat cu un preț de 700 de dolari. Dacă alegi noul model Sony, pierzi vizorul electronic și controlul manual extins. Câștigi însă sistemul foarte bun de focalizare la un preț mai mic.

Dacă ai A5000, nu merită nou model și poți aștepta A6100, care probabil va primi un ecran tactil. Dacă nu îl ai și voiai un mirrorless Sony, A5100 tocmai a devenit cea mai bună alegere.

Citeste toata stirea Alpha A5100 e oficial: Sony reciclează un mirrorless foarte bun și îl vinde la preț mai mic la playtech.ro.

Urmareste stirile IT & C si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri it. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.