Apple revoluționează USB-ul și aplică același principiu ca la mufa Lightning [VIDEO]

august 19 14:42 2014

Stire IT de ultima ora: Apple revoluționează USB-ul și aplică același principiu ca la mufa Lightning [VIDEO]

Conectorul Lightning a provocat frustrare printre posesorii de dispozitive Apple în momentul lansării, însă, trebuie să recunoaștem că este util.

reversible_lightning_1-800x374

Faptul că acesta poate fi introdus pe orice parte înlătură frustrarea pe care majoritatea posesorilor de gadgeturi o întâlnesc în momentul în care vor să își pună dispozitivele la încărcat, sau când vor să le conecteze la PC.

Acum, cei de la Apple a modificat cablul Lightining astfel încât posesorii de iPhone sau iPad să poată introduce la fel de ușor și celălalt capăt al cablului. Practic, compania din Cupertino a modificat mufa USB în așa fel încât poate fi introdusă pe orice parte în computer, iar situațiile de genul celei de mai jos vor fi deveni istorie.

Noul cablu ar putea fi lansat alături de noile dispozitive cu iOS ce vor fi prezentate luna viitoare. Deocamdată nu se știe dacă acesta va avea și alte funcționalități, dar se presupune că va putea fi folosit pentru a reda muzică la calitate high-definition.

Un patent al Apple în care era prezentat noul cablu a ieșit la suprafață luna trecută, iar acum o săptămână au apărut și primele poze. Acum avem și primul video cu noul conector.

Citeste toata stirea Apple revoluționează USB-ul și aplică același principiu ca la mufa Lightning [VIDEO] la playtech.ro.

Urmareste stirile IT & C si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri it. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.