BlackBerry Passport, cel mai ciudat telefon lansat de canadieni, este un succes

septembrie 26 17:35 2014

Stire IT de ultima ora: BlackBerry Passport, cel mai ciudat telefon lansat de canadieni, este un succes

BlackBerry a lansat oficial Passport și primele cifre îl dau drept un succes. Ar fi primul în ultimii aproape doi ani de când canadienii încearcă să își revină.

blackberry passport

BlackBerry Passport a fost lansat simultan în Toronto, Londra și Dubai, iar interesul clienților pare să fi fost stârnit. VentureBeat informează că au fost realizate 200.000 de precomenzi pentru acest smartphone, fiind epuizat în șase ore din stocul companiei și în 10 ore din stocul Amazon. Pe aceeași pantă ascendentă, BlackBerry a raportat un parcurs mai bun în ultimul trimestru (primul din 2015, după sistemul companiei) și pierderile au fost sub aprecierile analiștilor.

BlackBerry Passport este un dispozitiv cât un pașaport, de aici și numele, are un ecran tactil pătrat de 4,5 inci și este dotat cu tastatura fizică celebră a companiei. Ca dotări tehnice, Passport are un procesor Snapdragon 800 cu patru nuclee la 2,3GHz, are 3GB de memorie RAM, o cameră principală de 13 megapixeli și una frontală de 2 MP, iar spațiul de stocare este de 32GB.

Cum a fost proiectat BlackBerry Passport

BlackBerry a lansat la începutul anului 2013 sistemul de operare BlackBerry OS 10 pe Z10 și Q10. Gama de telefoane s-a diversificat, dar fără prea mare succes. Mai nou, compania revine „la origini“, încercând să își asigure acel public fidel, care încă preferă telefoane de tipul Bold sau chiar Passport.

„Publicul țintă acum este format din companii și e vorba de profesioniști și de cei care vor să fie productivi“, a afirmat Marty Beard, directorul de operațiuni BlackBerry, cu privire la strategia companiei. Țintesc domeniile bancar, guvernamental și sănătate. BlackBerry Passport cu siguranță iese în evidență și este un compromis între lumea telefoanelor cu Android sau iOS și vechea lume a celor cu tastaturi fizice.

Citeste toata stirea BlackBerry Passport, cel mai ciudat telefon lansat de canadieni, este un succes la playtech.ro.

Urmareste stirile IT & C si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri it. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.