Este autoironia semnul inteligenței?

Acest articol a fost generat de o întrebare (cea din titlul acestui articol) de pe Twitter. M-am gândit un pic la subiect, dar cum au ieșit mai multe cuvinte decât îți permite Twitter-ul să pui într-un număr rezonabil de mesaje, am zis că e mai bine să le adun într-un articol.

Întrebarea reflectă „înțelepciunea populară” și are, prin urmare, un nivel de imprecizie destul de ridicat, pentru că nu este clar la ce se referă „inteligența”. Dar acesta meritul „înțelepciunii populare”, nu? Și anume faptul că încapsulează în cuvinte puține o experiență îndelungată a multora. Sigur, înțelepciunea populară nu trebuie să fie mereu „corectă”, dar ceva trebuie să ne transmită 🙂

De regulă atunci când vorbim de „inteligență”, ne referim la inteligența logico-matematică, cea măsurată prin IQ. Dar primul meu gând, pornind de la datele empirice (propria experiență), a fost acela că autoironia nu are legătură cu IQ-ul, ci cu anumite trăsături de personalitate. Pentru că poți avea un IQ foarte mare, dar să nu ai umor deloc, cu atât mai puțin să fii dispus să folosești umorul (pe care nu-l ai…) împotriva ta.

Care sunt acele trăsături de personalitate? Rămâne să le descoperim pe parcursul articolului. Dar până să ajungem acolo am vrut să văd întâi care sunt scopurile autoironiei (ascunse sau nu, conștiente sau nu) și consecințele acesteia. Abia apoi am căutat să identific ce trăsături de personalitate se potrivesc cu autoironia.