Meta vrea să lanseze un smartwatch cu cameră integrată, pentru a se lupta cu supremația Apple Watch

octombrie 29 15:07 2021

Stire IT din Comunicatii: Meta vrea să lanseze un smartwatch cu cameră integrată, pentru a se lupta cu supremația Apple Watch

După ce a anunțat schimbarea numelui companiei-mamă din Facebook în Meta, gigantul condus de Mark Zuckerberg plănuiește să ia cu asalt piața de smartwatch-uri, care se pare că are un rol în „Metaverse” – strategia companiei de a crea o platformă de realitate mixtă, care să adune toate aplicațiile sale într-un singur loc.

O imagine a smartwatch-ului pe care Meta plănuiește să îl lanseze a fost găsită de cei de la Bloomberg în aplicația pentru Ray-Ban Stories, cea mai nouă pereche de ochelari inteligenți pe care Meta îi va lansa în colaborare cu Ray-Ban, și care pot înregistra și urca videoclipuri pe Facebook și Instagram.

Astfel, conform imaginii, se pare că smartwatch-ul Meta ar urma să aibă un display pătrățos, cu margini curbate și destul de subțiri. Ce este însă cel mai interesant la acest ceas se poate vedea în partea de jos a ecranului, unde se observă un mic notch, înăuntrul căruia se află o cameră.

Detalii despre hardware nu se cunosc momentan, însă Bloomberg spune că ceasul va avea curele detașabile și un buton în partea de sus a carcasei sale. Camera ar trebui să fie folosită pentru aplicații de videoconferință, precum Zoom, un lucru pe care nu îl poți realiza momentan cu niciun smartwatch.

Se pare că Meta ar plănui să lanseze smartwatch-ul „cât mai devreme posibil în 2022”, însă o decizie finală cu privire la dată nu a fost încă luată. Acesta ar urma să aibă suport atât pentru iOS, cât și pentru Android.

The post Meta vrea să lanseze un smartwatch cu cameră integrată, pentru a se lupta cu supremația Apple Watch appeared first on gadgets & lifestyle..

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.