De ce știința este doar o aproximare a lumii, plus alte gânduri în prag de nou an

• De vreme ce nicio teorie a fizicii nu explică realitatea, ci reprezintă doar un instrument pentru a măsura ce se întâmplă în natură, mai este vreun dubiu că toate legile naturii sunt în mod obligatoriu inventate? A descoperi înseamnă a găsi ceva care există undeva, dar legile naturii sunt doar aproximări ale fenomenelor pe care le percepem. Cum putem spune că teoria gravitației a lui Einstein explică gravitația, când nu avem, în fapt, nicio idee cum funcționează? Sigur, teoria este excelentă în a măsura obiecte cosmice și a face predicții, dar nu în a explica ce se întâmplă.
Probabil că mecanica cuantică este momentul de sinceritate din fizică, pentru că marii ei făuritori nici nu s-au mai chinuit să explice ce înseamnă (pentru că nu au găsit nicio cale rezonabilă să o facă); e suficient că formulele funcționează.
Pe de altă parte, dacă Newton și-ar trimite teoria gravitației să fie publicată azi, ar fi imposibil să găsească vreo revistă serioasă care să o ia în calcul. Este pur și simplu prea lipsită de sens. Conceptual, nu e nimic de înțeles. Deși este un foarte bun instrument pentru măsurarea mișcării corpurilor cosmice (cum ar fi orbitele planetelor).

• Știința nu desvrăjește lumea, ci doar mută misterul la un nivel mai adânc. În plus, știința te ține alert, în perpetuă căutare, în disconfortul unei continue apropieri de adevăr. Unde gândirea magică plasase spirite și zei, știința pune explicații nedefinitive.