Connect 166 – Winter Edition

ianuarie 10 13:55 2022

Stire IT din Comunicatii: Connect 166 – Winter Edition

SUMAR connect 166

FOCUS INTERVIU

Tim Shepherd, Senior Director, Applications and Product Marketing, Bullitt Group: „România este o piață importantă pentru noi și suntem încântați să ne creștem prezența aici”

Horia Tecău: „E incredibil unde s-a ajuns cu tehnologia, față de acum câțiva ani, și cât de repede ne adaptăm la bine”

FOCUS SPECIAL

Gala Premiilor Connect 2021: Cu ocazia aniversării a celor 20 de ani împliniți de revista connect pe piața din România, Gala Premiilor Connect Ediția 2021 a reunit cei mai importanți jucători din pesiajul tech autohton. Redacția connect, împreună cu cei mai importanți jurnaliști și bloggeri tech din România au votat pentru cele mai bune produse din 2021, care au fost împărțite în 24 de categorii.

SMARTPHONES

Huawei Nova 9: Deși nu vorbim aici despre un vârf de gamă, ci mai degrabă despre un model upper-mid range, Huawei ne arată că încă trăiește și încă este capabilă să lanseze terminale care au posibilitatea de a deveni populare pe segmentul de preț care este cel mai căutat în România.

Motorola Moto G 60s: Deși suntem la sfârșit de an, nu am terminat încă review-urile de telefoane, iar unul dintre ultimele dispozitive din 2021 care au ajuns în mâinile noastre este Motorola moto g60s, un terminal care se poziționează, ca preț, în zona de entry-level.

OPPO Find N: Cea de-a doua zi a evenimentului anual Oppo Inno Day din China a fost marcată de lansarea oficială a primului pliabil al companiei, Oppo Find N. Îndelung speculat, pliabilul s-a dovedit a fi realitate și va debuta întâi în China.

MOBILE COMPUTING

Intel Core i7-1165G7, montat pe un ultraportabil ASUS ZenBook Duo: Am avut ocazia să testăm un ultrabook atrăgător prin formă și dimensiuni, dar mai ales prin prisma platformei pe care rulează. Da, este vorba de un procesor Intel Core i7-1165G7 din generația a 11-a a producătorului.

Huawei MatePad 11, o adiție foarte bună la ecosistem: Ecosistemul din care fac parte MatePad 11 și Nova 9 se aseamănă foarte mult cu altele, ale altor producători, însă se bazează pe versiunea de open-source a sistemului de operare Android.

WEARABLES

Apple AirPods Max: Chiar dacă am ratat startul odată cu lansarea și nu am avut review în connect până în ziua de astăzi pentru AirPods Max, am zis totuși să îndreptăm acest lucru. Niciodată nu e prea târziu.

Fitbit Charge 5: Fitbit Charge 5 este cu siguranță cel mai bun tracker de pe piață în acest moment, oferind un pachet complet de funcții, cu tot cu posibilitatea realizării unui EKG și senzorul SpO2 atât de important în această perioadă. 

GAMING

Halo Infinite – Halo Infinite trebuia să fie lansat la sfârșitul anului trecut, odată cu Xbox Series X, însă o prezentare de gameplay deloc reușită, care a avut loc cu câteva luni înainte, a dus la amânarea jocului cu un an de către cei de la 343 Industries și Xbox Game Studios. Majoritatea fanilor seriei au fost însă de-acord că amânarea de un an reprezintă cea mai bună decizie, deoarece Halo Infinite părea, la acea vreme, departe de promisiunile pe care ar fi trebuit să le respecte, mai ales din punct de vedere grafic.

Football Manager 2022 – Fenomenul Football Manager stârnește pasiuni nebănuite în lumea întreagă. De la suporteri care au ajuns să țină în viața cu echipe de pe partea cealaltă a globului, așa cum este cazul unui brazilian care e îndrăgostit de Universitatea Craiova datorită versiunii din 2005 a jocului, sau celebrii „băieți” de pe internet, care dețin în casă dosare întregi cu diferite tactici inspirate din managerii din realitate și pe care le aplică pe diverse echipe din a șaptea ligă engleză. În Football Manager totul este posibil.

The post Connect 166 – Winter Edition appeared first on gadgets & lifestyle..

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories: